Se pare că în săptămâna care a trecut, timpul de afară s-a asortat cu starea mea de spirit. În momentul în care 1+1 =3 , nu contează cine face o faptă bună ci important e să o facă.
Pădurea aflată la marginea comunei Breaza, plângea.
Într-o zi de 4 Aprilie , am cules lacrimile copacilor de-acolo, obosiţi de fierăstraie şi poluare, pentru a putea uda cu viaţă, puieţii de stejar proaspăt plantaţi la liziera pădurii din acele locuri.
Satisfacţia a fost pe măsură, placerea a fost deosebită fiindca ştiam că am sădit speranţă.
Am plantat oxigen pentru mine, pentru noi, pentru copii noştri. Ce poate fi mai frumos?
Să nu lăsăm copacii să plângă pentru noi!
P.S. Tocaniţa şi vinul de la sfarşitul acţiunii a facut ieşirea şi mai plăcută
Completat sub: Protecţia Mediului
