E noaptea Învierii
Deasupra fără odihnă, se frământau norii. Păreau că vor să fugă de noi, să ne lase cât mai în urmă…..treceau batând din aripi peste oraşul stins, în timp ce ulii nopţii dădeau târcoale simţind prada.
Dedesubt o căprioară temătoare ce-şi purta cel mai de preţ rod spre fântana vieţii, adulmeca aerul cu nările umede. Cu ochii larg închişi priveşte spre ceea ce o desparte de viaţă şi moarte. Setea de viaţă o împinge.
O lumina puternică o lovi ca o paralizie a reflexelor. Şoşeaua vuieşte. Căzută în genunchi căprioara ridică capul, clătinându-l către stele. Înainte ca viaţa să zboare lin spre culcuşul sur şi pustiu al eternităţii, o lacrimă apucă să iasa din ochii îndureraţi:
Îmi pare rău puii mei….
….Nu e noaptea invierii
Completat sub: Protecţia Mediului
