Lorzii KOH

          Stau singur în faţa unei ceşti de ceai, asteptându-i pe colegii de la Otto să se trezească pentru a putea lua împreună micul dejun. Mă gândesc la zilele care tocmai au trecut şi mă gândesc la faptul că, din păcate, întalnirea la care am participat
s-a terminat.
            La Universitate, în p….., la doctorat sunt în întârziere cu extrem de multe lucruri, dar asta nu mai contează fiindcă toate lucrurile care mi s-au întâmplat în acest weekend, le-am luat şi le-am pus de partea pozitivă a Balanţei.
 Un taler al zodiei mele s-a aplecat spre prietenie, iar celălalt s-a ridicat spre speranţă . Nu mă grăbesc!

          Statutul meu mă obligă la un comportament decent, serios, pe care trebuie să-l respect, dar trebuie ţinut cont de faptul că şi eu sunt un om care are nevoie de aer, de hrană, de normal. Cu toţii trebuie să înţelegeţi şi să acceptaţi faptul că o persoană are doua vieţi: una publică şi una secretă.

          Totul a plecat de la un simplu click, şi realizarea unui cont de joc. Intenţia mea nu este  sa promovez jocul respectiv. Curios este faptul că, în aceast post, nu voi vorbi despre jocul respectiv, ci voi vorbi despre ceea ce înseamnă şi cum ar trebui să arate o echipă. 
           Dintre zecile de mii de posibilităţi şi 4 cadrane, norocul m-a plasat în locul cel mai potrivit. Mie mi-a rămas doar să susţin acel noroc.
           Jocul a fost conceput de către nişte nemţi în ideea dezvoltării de către jucători a unor sate, în interiorul sau în afara unei alianţe.
Este un joc care trebuie jucat în echipă dacă vrei să razbeşti.

În viaţă este la fel.
          Trăim în comunităţi mai mici sau mai mari, şi trebuie să ne supunem anumitor reguli intra şi intercomunitare pentru a nu exagera cu comportamentul nostru, astfel încât să îngrădim libertăţile altora.
         Destul de recent am citit o cărticică despre o colonie de pinguni imperiali. O lectură uşoară despre managementul proiectelor care mi-a plăcut enorm de mult. Ideea cărţi era ca lumea în care trăim e într-o continuă schimbare, iar pentru a supravieţui şi evolua, trebuie să ne adaptăm continuu schimbărilor care se produc chiar dacă sacrificiile iniţiale nu recomandă acest lucru.

De ce avem nevoie de lideri?
         Dacă într-o încăpere aş strânge 10 persoane, le-aş spune să-şi închidă ochii, i-aş învârti de câteva ori şi i-aş ruga să-mi indice nordul, probabil că vor fi 10 păreri diferite.Dacă, în încăpere, printre cele 10 persoane, ar exista un lider, care le-ar fi spus colegilor să se prindă cu toţii de mâini si ulterior să indice împreună aceiaşi direcţie, totul ar arăta mult mai promiţător, chiar dacă direcţia indicată este sudul. Un lider bun, ar fi făcut acelaşi lucru dar, în plus faţă de liderul obişnuit, şi-ar fi  îndrumat colegii în aşa fel încât aceştia, să indice nordul.

            În cazul nostru liderii au creat o alianţă care s-a îndreptat spre nord… spre victorie. Am fost sute de oameni, sute de caractere dar cu toţii eram uniţi de acelaşi ţel.

Cum se poate realiza acest lucru?
             E ca şi când fiecare dintre noi am avea o anume nuanţă de culoare, iar liderii noştri ne-ar combina în aşa fel încât să apără o pictură cu formele,  liniile şi contururile respective. Cu o singură nuanţă nu poţi să pictezi un tablou.
             E ca şi când ai încerca să ridici un obiect rotund cu ajutorul unui singur deget. Te-ai strădui dar nu ai reuşi. Ai încerca cu mai multe. Poate reuşeşti sau poate nu.

Doar atunci când ai cinci degete îngemânate într-o palmă, reuşeşti să prinzi şi să strângi cu desăvărşire un obiect chiar dacă obiectul are muchiile tăioase. Palma poate fi considerată liantul grupului.
 
          Nu vreau să dau niciun nume din grup, acesta nu contează, fiindcă toţi îşi cunosc meritele în echipa respectivă şi sunt sigur de faptul ca ei sunt conştienţi că au avut propria lor contribuţia la victoria finală.
           Satisfacţia este maximă când simţi ca eşti util şi apreciat în acelaşi timp pentru asta.

            Pentru mine, acest joc s-a transformat într-o regulă de viaţă!

 

Biertan, 2009
          Locul în care virtualul s-a transformat în real.
          Trei zile întregi am rămas la acest meeting, alături de oameni veniţi din toate colţurile ţării. Ne-am întâlnit pentru a ne bucura de succesele noastre. Studenţi, ingineri, doctori, programatori, proiectanţi, agenţi comerciali, manageri … înţelegeţi de ce adineauri, aminteam de tablou!
         Orice victorie trebuie sărbătorită pentru a te detensiona de încercările şi încruntările prin care ai trecut.
         E frumos atunci când ai ocazia de a cunoaşte cu adevărat oamenii cu care doar ai schimbat mesaje iar apoi, când ajungi să-i cunoşti cu adevărat, să-i consideri prieteni alături de care te vei bucura, vei suferi, vei spera.

                                                            LIKE  A STONE

Pentru Daniela

P.S. Pentru mine totul a fost aşa de plăcut, încât am uitat de un lucru cu adevărat important. Nu totul poate fi perfect