Am aşteptat câteva zile pentru a aştepta toate reacţiile din presă, referitoare la Acţiunea Verde.
           Mai întâi de toate, trebuie să-i felicit şi să le mulţumesc tuturor care s-au implicat activ în această acţiune. Ştiu că mulţi ar fi dorit să participe la acţiune dar, timpul va stabilit alte priorităţi.

            Dacă încerc să fac un scurt rezumat al acţiunii pot să  spun că Ziua Mondială a Mediului a fost un impuls suficient de puternic pentru ca o echipă târgumureşeană, să ridice în centrul oraşului o construcţie din PET-uri iar, ulterior , să împartă în zona ceasului floral din P-ţa Trandafirilor, 2000 de fluturaşi originali, marcă înregistrată.

 Acţiunea a fost mediatizată pe Realitatea TV, Televiziunea Târgu Mureş, CityNews, cotidianul Zi de zi

Cosmin

Mă chinuie o febră teribilă.Genele de plumb îmi zgârie ochii de mercur. Ideile îmi sunt fierbinţi şi lipsite de valoare.

Mă gândesc la săptămâna aglomerată care va urma. A trecut exact o săptămână de când acest post trebuia editat şi nu doresc ca încă o săptămână de aşteptare, să-mi stingă cu totul ideile strânse.

—————————

           E dimineaţă. Ceaţa, se ridică dezvăluindu-ne conturul munţilor.Liniştea îmi mângâie ochii închişi iar aerul curat şi rece încearcă să te trezească din mahmureală.
         Suntem în Defileul Văii Mureşului. Ne aşteaptă o aventură de 40 de kilometrii.

…

             Ideea acestei acţiunii a plecat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, biroul Biodiversitate şi Protecţia naturii.

 Nu există o continuitate a pozelor facute în Defileu aşa că ne-am oferit noi să facem acest lucru.

             Ne-am echipat cu aparate de fotografiat, acumulatoare, paturi, de-ale gurii, curaj şi am apăsat pe voinţă. 

…

              De pe punte sar în iarbă.Gabi mă urmează. Roua începuse să-şi facă deja drum catre pielea mea. Ca inginer găsesc rapid soluţia: intru cu picioarele în apă. Numai undiţa îmi mai lipsea

 Urzicile complotează împotriva noastră şi mă fac să regret că nu mi-am luat pe mine doua perechi de pantaloni
Un spin îmi taie calea. Dacă vreau să ajung la florile lui, va trebui să trec prin spini.
Şerpii şi sopârlele au ieşit să se încălzească la soare. Deja începusem să căpătăm mişcări de balerini.

             Cel care a spus ca frumuseţiile nu se dezvăluie de la început ci trebuie descoperite, probabil a urmat acelaşi traseu ca şi noi.
              Panorama e superbă, locurile sunt splendide. Cuvintele pot descrie doar întâmplările nu şi imaginile.

Nu regretăm deloc faptul că ne-am angajat la această acţiune deoarece

Spinii care-ţi zgârie trupul nu dor mai tare decat nesimţirea oamenilor
Urzicile care te irită te trezesc, de fapt, la realitate.
Şerpii atentionează faptul că păcatul e prezent chiar şi în aceste locuri care ar trebui să fie netulburate de activităţile antropice.

             E păcat că nu avem grijă de aceste zone protejate, că nu le întreţinem aşa cum statutul lor o cere.

Gunoaie, gunoaie… oameni fără morală.

            Ca sa termin într-o notă optimistă, pot spune că acţiunea noastră este una de lăudat. Am făcut o treabă bună!

Baftă la licenţă Gabiţa.

          Stau singur în faţa unei ceşti de ceai, asteptându-i pe colegii de la Otto să se trezească pentru a putea lua împreună micul dejun. Mă gândesc la zilele care tocmai au trecut şi mă gândesc la faptul că, din păcate, întalnirea la care am participat
s-a terminat.
            La Universitate, în p….., la doctorat sunt în întârziere cu extrem de multe lucruri, dar asta nu mai contează fiindcă toate lucrurile care mi s-au întâmplat în acest weekend, le-am luat şi le-am pus de partea pozitivă a Balanţei.
 Un taler al zodiei mele s-a aplecat spre prietenie, iar celălalt s-a ridicat spre speranţă . Nu mă grăbesc!

          Statutul meu mă obligă la un comportament decent, serios, pe care trebuie să-l respect, dar trebuie ţinut cont de faptul că şi eu sunt un om care are nevoie de aer, de hrană, de normal. Cu toţii trebuie să înţelegeţi şi să acceptaţi faptul că o persoană are doua vieţi: una publică şi una secretă.

          Totul a plecat de la un simplu click, şi realizarea unui cont de joc. Intenţia mea nu este  sa promovez jocul respectiv. Curios este faptul că, în aceast post, nu voi vorbi despre jocul respectiv, ci voi vorbi despre ceea ce înseamnă şi cum ar trebui să arate o echipă. 
           Dintre zecile de mii de posibilităţi şi 4 cadrane, norocul m-a plasat în locul cel mai potrivit. Mie mi-a rămas doar să susţin acel noroc.
           Jocul a fost conceput de către nişte nemţi în ideea dezvoltării de către jucători a unor sate, în interiorul sau în afara unei alianţe.
Este un joc care trebuie jucat în echipă dacă vrei să razbeşti.

În viaţă este la fel.
          Trăim în comunităţi mai mici sau mai mari, şi trebuie să ne supunem anumitor reguli intra şi intercomunitare pentru a nu exagera cu comportamentul nostru, astfel încât să îngrădim libertăţile altora.
         Destul de recent am citit o cărticică despre o colonie de pinguni imperiali. O lectură uşoară despre managementul proiectelor care mi-a plăcut enorm de mult. Ideea cărţi era ca lumea în care trăim e într-o continuă schimbare, iar pentru a supravieţui şi evolua, trebuie să ne adaptăm continuu schimbărilor care se produc chiar dacă sacrificiile iniţiale nu recomandă acest lucru.

De ce avem nevoie de lideri?
         Dacă într-o încăpere aş strânge 10 persoane, le-aş spune să-şi închidă ochii, i-aş învârti de câteva ori şi i-aş ruga să-mi indice nordul, probabil că vor fi 10 păreri diferite.Dacă, în încăpere, printre cele 10 persoane, ar exista un lider, care le-ar fi spus colegilor să se prindă cu toţii de mâini si ulterior să indice împreună aceiaşi direcţie, totul ar arăta mult mai promiţător, chiar dacă direcţia indicată este sudul. Un lider bun, ar fi făcut acelaşi lucru dar, în plus faţă de liderul obişnuit, şi-ar fi  îndrumat colegii în aşa fel încât aceştia, să indice nordul.

            În cazul nostru liderii au creat o alianţă care s-a îndreptat spre nord… spre victorie. Am fost sute de oameni, sute de caractere dar cu toţii eram uniţi de acelaşi ţel.

Cum se poate realiza acest lucru?
             E ca şi când fiecare dintre noi am avea o anume nuanţă de culoare, iar liderii noştri ne-ar combina în aşa fel încât să apără o pictură cu formele,  liniile şi contururile respective. Cu o singură nuanţă nu poţi să pictezi un tablou.
             E ca şi când ai încerca să ridici un obiect rotund cu ajutorul unui singur deget. Te-ai strădui dar nu ai reuşi. Ai încerca cu mai multe. Poate reuşeşti sau poate nu.

Doar atunci când ai cinci degete îngemânate într-o palmă, reuşeşti să prinzi şi să strângi cu desăvărşire un obiect chiar dacă obiectul are muchiile tăioase. Palma poate fi considerată liantul grupului.
 
          Nu vreau să dau niciun nume din grup, acesta nu contează, fiindcă toţi îşi cunosc meritele în echipa respectivă şi sunt sigur de faptul ca ei sunt conştienţi că au avut propria lor contribuţia la victoria finală.
           Satisfacţia este maximă când simţi ca eşti util şi apreciat în acelaşi timp pentru asta.

            Pentru mine, acest joc s-a transformat într-o regulă de viaţă!

Biertan, 2009
          Locul în care virtualul s-a transformat în real.
          Trei zile întregi am rămas la acest meeting, alături de oameni veniţi din toate colţurile ţării. Ne-am întâlnit pentru a ne bucura de succesele noastre. Studenţi, ingineri, doctori, programatori, proiectanţi, agenţi comerciali, manageri … înţelegeţi de ce adineauri, aminteam de tablou!
         Orice victorie trebuie sărbătorită pentru a te detensiona de încercările şi încruntările prin care ai trecut.
         E frumos atunci când ai ocazia de a cunoaşte cu adevărat oamenii cu care doar ai schimbat mesaje iar apoi, când ajungi să-i cunoşti cu adevărat, să-i consideri prieteni alături de care te vei bucura, vei suferi, vei spera.

                                                            LIKE  A STONE

Pentru Daniela

P.S. Pentru mine totul a fost aşa de plăcut, încât am uitat de un lucru cu adevărat important. Nu totul poate fi perfect

       Au trecut foarte multe săptămâni de când nu am mai postat nimic,aşa că,  azi, m-am decis să scot din amorţeală tastele laptopului.
       Zilele trecut au fost (sau poate doar aşa mi s-au părut) mai pline decât de obicei. Cred ca voi ieşi la pensie mai repede cu câţiva ani

•  27-28 aprilie Sovata , seminar despre Managementul riscului…urmat de socializare
• 1 Mai – ziua în care ozonul mi-a inundat plămânii şi micul a fost înlocuit cu un simplu dar delicios sandwish
• 4-5 Mai, Hotel Continental, seminar cu tema Managementul zgomotului. Se pare că ziua bărbatului mi-am petrecut-o în zgomot… ce ironie a sorţii!. M-a salvat faptul că seara am petrecut-o pe Valea Gurghiului
• 5-6 Mai  Zile petrecute alături de mica mea febleţe: Poiana narciselor de la Gurghiu
• 7-10 mai E Fun e MediFun – “Se fini” la comedie. No comment

          Biertan, o să ajung şi la tine

          Deşi, ieşirea de la Sovata a fost cea mai distinsă dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut alături de narcise.

Târgu Mureş, 5 mai
           Acţiunea a început destul de prost. Iubitorii de natură s-au ascuns. Cred ca s-au inspirat de la campaniile electorale şi promisiunile deşarte caracteristice.
          Seara- târziu am ajuns la Ibăneşti, unde, cu ajutorul lui Sebastian am reuşit să facem suporturile pentru panourile care veneau puse în Poiană.
          Noaptea a fost scurtă şi somnul puţin. Dimineaţa, m-am întâlnit cu directorul Grupului Şcolar Silvic,pentru a-i mulţumi pentru ajutorul dat.
          Ziua a continuat prost. Începuse să plouă foarte tare. Nu se putea merge în Poiană.
Să abandonăm acţiunea pentru altă zi?
Cafeaua şi ideile, ne-au scos din impas!
          Drumul până la primărie ne-a dat elan. Ulterior,viceprimarul din Gurghiu ne-a însoţit până la Poiană deoarece până am fi gasit singuri limitele Poienii, număram de două ori până la infinit.

          Acolo am avut noroc, fiindcă cerul s-a deschis. Am putut marca zona şi să facem suficiente poze care, sper, că vor fi utile celor de la Agenţie.

          Îmbucurător, este faptul că, faţă de anul trecut, Poiana Narciselor din Gurghiu  pare ca şi-a revenit din starea de degradare excesivă şi accelerată.
         Nu se poate vorbi de regenerarea speciei dar în momentul în care vedeai timide pâlculeţe de flori, parcă şi zâmbetul devenea mai larg. Speranţa mea este, că de acum înainte, consiliul local, comunitatea locală, Agenţia pentru protecţia mediului, şi orice organizaţie care are puterea să dea strălucirea de odinioară a Poienii,se vor implica mai activ.
           Poiana Narciselor din Gurghiu trebuie să reprezinte din nou ceea ce a fost odinioară:  Un loc de atracţie turistic şi peisagistic pentru judeţul nostru.
            Poiana Narciselor din Gurghiu are nevoie de noi!

           Dacă ar fi să sintetizez în câteva cuvinte rezultatele acţiunii din 2009, acestea ar fi:

• Marcarea Poienii cu Narcise de la Gurghiu. Vizitatorii trebuie să ştie că se află într-o zonă protejată, şi să respecte locul, aşa cum statutul Poienii o cere
• Observarea stării Poienii:
   -  iarba necosită şi uscată oprimă dezvoltarea normală a narcisei,
   - ciobanul şi-a mutat stâna din vecinatatea Poienii,
   - există doua locuri în care nişte neadaptaţi au lăsat deşeuri .

Puţin sau mult? 

P.S. O glumă citită pe net
        Cosmin merge la preot să se spovedească

     Cosmin: Domnule preot, am venit să mă spovedesc. În perioada asta am păcătuit foarte mult
     Preotul: Ştiu Cosmin, ţi-am citit blogul

      E noaptea Învierii

      Deasupra fără odihnă, se frământau norii. Păreau că vor să fugă de noi, să ne lase cât  mai în urmă…..treceau batând din aripi peste oraşul stins, în timp ce ulii nopţii dădeau târcoale simţind prada.

       Dedesubt o căprioară temătoare ce-şi purta cel mai de preţ rod spre fântana vieţii, adulmeca aerul cu nările umede. Cu ochii larg închişi priveşte spre ceea ce o desparte de viaţă şi moarte. Setea de viaţă o împinge.

         O lumina puternică o lovi ca o paralizie a reflexelor. Şoşeaua vuieşte. Căzută în genunchi căprioara ridică capul, clătinându-l către stele. Înainte ca viaţa să zboare lin spre culcuşul sur şi pustiu al eternităţii, o lacrimă apucă să iasa din ochii îndureraţi:

          Îmi pare rău puii mei….

                                            ….Nu e noaptea invierii

  Sub îndrumarea APM- Mureş, planific ca într-un weekend din luna mai să plec împreună cu un grup de studenţi, într-o acţiune de cartografiere a Defileului Vaii Mureşului. 

   De asemenea, tot într-un weekend de la mijlocul  luna mai voi continua acţiunea de salvare a Poienii cu narcise din Gurghiu, începută în 2008.

   Dureros, dar adevarat. Acolo, din cauza oilor unui cioban din zona, Poiana e ameninţată cu disparitia. Anul trecut am gasit o singura narcisa:

http://www.ecomagazin.ro/poiana-fara-narcise-de-la-gurghiu/

Narcisa din Gurghiu

Multumesc “

 Vor fi niste acţiuni frumoase. Dacă vrei să faci parte din grup va trebui doar să mă contactezi.

         Se pare că în săptămâna  care a trecut, timpul de afară  s-a asortat cu starea mea de spirit. În momentul în care 1+1 =3 , nu contează cine face o faptă bună ci important e să o facă.
       Pădurea aflată la marginea comunei Breaza, plângea.
       Într-o zi de 4 Aprilie , am cules lacrimile copacilor de-acolo, obosiţi de fierăstraie şi poluare,  pentru a putea uda cu viaţă, puieţii de stejar proaspăt plantaţi la liziera pădurii din acele locuri.

        Satisfacţia a fost pe măsură, placerea a fost deosebită fiindca ştiam că am sădit speranţă.  
       Am plantat oxigen pentru mine, pentru noi, pentru copii noştri. Ce poate fi mai frumos?

     Să nu lăsăm copacii să plângă pentru noi!

P.S. Tocaniţa şi vinul de la sfarşitul acţiunii a facut ieşirea şi mai plăcută

     În sfârsit viaţa a început să se trezeasca, seva încearcă forţat să intre în lemnul îmbătrânit de atâta răceală, aripile să lovească aerul călduţ al imaginaţiei.

    Simţim cu adevărat, cât ne-a lipsit verdele, păsările, florile, fluturii .    
    Dureros este faptul, că în aceste perioade, natura are mai multă nevoie de noi decât noi de ea.

  Va începe un nou an în care îmi propun mai multe lucruri: vreau să întreprind o nouă acţiune pentru a salva ce se mai poate din Poiana narciselor de la Gurghiu, de asemenea, doresc să merg la Zaul de Câmpie pentru a  încerca să creez condiţii mai bune de dezvoltare pentru bujorul de stepă, nu vreau să neglijez  nici Defileul Văii Mureşului. Fluturilor din Râpele de la Lechinţa o să le acord o atenţie deosebită.

   Sper ca la aceste acţiuni să participe cât mai mulţi iubitori de natură.

   Cei care citesc blogul stiu unde mă găsesc. Sunteti bineveniţi

Bujorii de stepa

Narcisa stelată

Fluturele Papillon

    Acum câteva zile, lucrând până noaptea târziu nu am sesizat că în fundal , programul Tv s-a terminat, şi a început un concurs de duzină pentru înşelat oamenii

   Telespectatorii trebuiau să ghiceasca o meserie care se termină în …..tor.

   Printre zecile de răspunsuri (Instalator, Profesor,…, chiar Director ), un tip dezlegat la vorbă şi cravată a raspuns VIOLATOR.

   Bine-nţeles că răspunsul lui m-a distrat copios dar, imediat, m-am întrebat:

   Dacă nu a greşit? Dacă a vorbit serios? Dacă suntem un popor care a transformat asta într-o meserie? Ne place să violentăm  viaţa noastră şi cu siguranţă şi a altora, limba română, muzica pe care o ascultăm, prieteniile, crezurile, visele, modul de viaţă. Ne place sa pângărim chiar pregătirea pe care o avem şi implicit meseria cu care putem deveni utili.

   Nu vreau să cred şi sper că nu suntem nişte denaturaţi!

        De multe ori esti pus în situaţia să răspunzi la întebarea: ALB sau NEGRU?

        Majoritatea ar fi tentanţi să răspundă GRI.

        Bine-nţeles că răspunsul poate fi dat în funcţie de gravitatea problemei. Dacă din cauza culorii pierzi un surub cu cap hexagonal, pas fin şi filet pe dreapta atunci nu prea contează dar, dacă pierzi şi piuliţa (pentru necunoscători piuliţa nu e un diminutiv al cuvântului Piulă) la care e ataşată un Mercedes E Class atunci răspunsul contează foarte mult.

        De ce spun toate astea? Până acum câteva zile eram şi eu, GRI la faţă dar, o întâmplare recentă m-a făcut să-mi revizuiesc modul de a diferenţia şi cataloga cele două culori.

        În weekendul trecut am plecat împreună cu un prieten la pârtia de ski (si mai nou de plăci) din Topliţa. Împreună cu noi a mai venit şi soţia acestuia, care, din dorinţa de a nu ne stresa pe pârtie, a rămas la părinţii ei din Aluniş. În drumul înspre Topliţa ne-am oprit într-o localitate unde, pe marginea drumului, se vindeau schiuri, plăci, echipament de toate mărimile,culorile şi naţionalităţile. Fiindcă vroiam să-mi cumpăr o pereche de schiuri, ne-am oprit la primul comerciat de pe stradă şi am întrebat cât costă perechea de schiuri pe care pusesem ochii. Dialogul a fost foarte scurt:

       – 7 Milioane

       -Voi nu sunteţi normali!!!!!!!!!!

       – No, gata! Mergi de-aici că o să le cumpere altcineva

       – Da, domnule, dar cine o să le cumpere? Nu vi se par scumpe? În magazin sunt chiar mai ieftine, am spus eu pe un ton mai puţin politicos.

        – Sunt mulţi, a răspuns simplu

          Aş fi vrut să-l întreb: Şi Halatul?, dar am tăcut, fiindcă nu mă lăsa bunul simţ.

          Mă gândeam la faptul că cu cât nesimţirea se îndepărtează mai mult de oraş, se plictiseşte, aşa…, de una singură şi se întoarce dezamăgită de unde a plecat. Se pare că m-am inşelat încă o dată!

         7 Milioane de lei!!!???

        7 Milioane de lei pentru o pereche de schiuri care deşi arătau bine nu prezentau nicio siguranţă, nu exista nicio garanţie că te vor ţine cu prima ocazie în care vei trage mai tare de ele. Cum poti să ceri atât pentru nişte schiuri care erau folosite, după cum se observa pe canturi? Probabil ca preţurile sunt făcute după o scurtă analiză a persoanei care se coboară din maşină.

         S-a terminat cu bine totul, la despărţire nu ne-am înjurat foarte tare iar la întoarcere de la Topliţa m-am putut declara mulţumit din două motive:  - în primul şi în primul rând nu luasem “ţeapă” cu schiurile şi în al doilea rând, picioarele mele erau la locul lor iar durerea din parte dorsală îmi trecuse. 

     Ne-am oprit la Aluniş. Pentru că am schiat până târziu, vroiam ca acolo să nu pierdem timpul  şi să plecăm în grabă către Târgu Mureş. 

         În poartă ne-a întâmpinat socrul prietenului: “Haide în casă Dani! Ce faci Cosmin?”

         În sinea mea mă întrebam cum de nu a uitat de mine? Acum 10 ani am mai fost în casa aceea dar nici nu mă aşteptam ca nea’  Viorel să mă recunoască . În casă aceiaşi întâmplare: “Ce faci Cosmin? De când nu te-am mai văzut, Nu te-ai schimbat deloc!” a completat doamna casei.

         Nu a trecut mult timp, şi ospitalitatea gazdelor a început să exacerbeze. ” Cu ce să vă servim? Tuică de-aia mai bătrână, vin din anu asta,… forte bun. Am şi vişinată. Sau Cosmin, tie-ti place berea? Că nu am aici, dar merg acum până la magazin că-i aproape”

        ” Dar nu se poate să mergeţi cu stomacul gol pe drum. Uite, am făcut nişte cartofi cu nişte carne de porc şi un pic de omletă. No, trebe să mâncaţi că dacă nu mă supăr!”

          Şi la plecare, fiindcă stiau că nu mi-am cumpărat schiuri şi merg cu mâna goală acasă, mi-au dosit în maşină şi o glajă cu material explozibil.

Revin la întrebare: NEGRU sau ALB?

Şi NEGRU şi ALB….